Postări
Generatia noastra este supusa pe nesimtite influientei avansului tehnologic .Avem impresia ca vom controla mai mult si vom sintetiza mai multa informatie . In tot acest rasptimp nu ne dam seama ca gindirea noastra nu mai este profunda ,ci doar scurta si superficiala. Ne supunem cu buna stiinta unui angrenaj care controleaza ce a mai ramas simt in noi. Modelele de gindire pe care le putem asimila sint tot mai putine . Oare cum se va modela reletia interumana in generatiile care vor veni.
Redau un articol preluat din Semnele timpului -sept2009
De Alina Kartman
Societatea informatizată dispune de numeroase tehnologii menite să faciliteze comunicarea la nivel global. Insă aceeaşi societate le răpeşte indivizilor timpul, iar tehnologiile de comunicare le diminuează capacitatea de a relaţiona calitativ şi durabil.
Teoreticianul francez Lucien Sfez a diagnosticat cu „tautism" societatea suprasaturată de informaţie şi mijloace de comunicare, dar săracă în nutrienţi relaţionali. Conceptul de „tautism" a fost creat de Sfez prin combinarea sensurilor altor două cuvinte - „tautologie" (repetarea inutilă, în alte cuvinte, a aceleiaşi idei) şi „autism" (stare patologică caracterizată de pierderea contactului cu realitatea exterioară). Tautismul este boala unei lumi în care se vorbeşte mult, dar se înţelege din ce în ce mai puţin. Societatea tautistă este rezultatul boom-ului tehnologic în comunicaţii, pe care Sfez îl consideră responsabil pentru implozia comunicării. Altfel spus, deşi astăzi oamenii au la dispoziţie mai multe instrumente de comu¬nicare şi chiar comunică mult mai mult decât în orice alt moment al istoriei, totuşi profunzimea dialogului s-a redus, iar calitatea relaţiilor a scăzut şi ea.
Pentru a ilustra, Sfez se foloseşte de exemplul televiziunii. Dezvoltarea tehnologiei a permis raportarea evenimentelor în timp real. Varietatea mijloacelor de comunicare folosite au ajutat la forma rea iluziei că televiziunea ar fi un obser vator bun (obiectiv) al realităţii. Publi cul s-a lăsat cucerit de această imagine şi s-a identificat cu mesajul fragmentat transmis la televizor, devenind la fel de limitat ca şi mesajul.
Istoria se repetă în cazul comunicării la nivel personal. Multitudinea de in strumente de comunicare existente hră neşte ideea că suntem mai liberi ca ori când să comunicăm. în realitate, aceste medii sunt limitate şi limitante.
Ce nu vezi, contează...
Unul dintre principalele defecte ale comunicării intermediate de tehnologie este acela că reduce semnificativ comu nicarea nonverbală - foarte importantă pentru relaţiile noastre.
Albert Mehrabian şi Morton Weiner2 publică, în anul 1967, un studiu prin care demonstrează că, în timpul unei conversaţii, „cum se spune" contează mai mult decât „ceea ce se spune". în urma acestui studiu, cei doi cercetători au concluzio nat că doar 7% din informaţie este extrasă din cuvinte. în schimb, până la 50% din informaţie provine din analiza indiciilor nonverbale oferite de interlocutor. Expresia feţei, poziţia corpului şi tonul vocii sunt exemple de asemenea indicii. Mediile de comunicare moderne (te lefon, internet etc.) au un suport limitat pentru comunicarea nonverbală. în bună parte, din pricina acestei carenţe, vorbim mult, dar transmitem puţin şi, astfel, rela ţiile devin superficiale. Studiul lui Mehrabian şi Weiner susţine astfel teoria lui Lucien Sfez că internetul şi comunicarea online distorsionează relaţiile şi chiar contribuie la izolarea semenilor.
Paradoxul intemetului
La sfârşitul anilor '90, sociologul Robert Kraut a lansat ipoteza că utilizarea internetului ar creşte nivelul de depresie şi de singurătate al utilizatorilor. Există o legătură cauzală între scăderea comunicării cu membrii familiei, care locuiesc în aceeaşi casă, şi utilizarea internetului, concluziona Kraut în studiului său, pu-blicat în 1998. Cercul social al subiecţilor s-a micşorat pe măsură ce aceştia au avansat în utilizarea internetului ca mijloc de comunicare. Kraut a numit studiul „Paradoxul internetului"3, pentru a sublinia caracterul ciudat al unei tehnologii sociale, care loveşte tocmai în ceea ce, aparent, şi-a propus să faciliteze: relaţiile sociale.
Matthew Eastin şi Robert LaRose au criticat ipoteza lui Kraut, argumentând că utilizatorii intervievaţi de acesta aveau doar o experienţă de 1-2 ani în folosirea internetului4. De asemenea, au atras atenţia cei doi cercetători, pentru a ajunge la o concluzie general valabilă, studiul lui Kraut ar fi trebuit să ţină cont nu doar de influenţele negative ale internetului, ci şi de sprijinul social resimţit de către utilizatorii săi. Comunicarea online, în viziunea lui Eastin şi LaRose. are chiar un efect de diminuare a depresiei în cazul utilizatorilor cu experienţă în folosirea internetului.
Cu toate acestea, criticii nu au invalidat corelaţia dintre depresie şi folosirea internetului. în lipsa unei preocupări pentru eficientizarea comunicării online, efectele acesteia vor fi mai degrabă negative. Comunicarea nu se întâmplă pur şi simplu, ci implică decizii cu privire la timp şi la spaţiu, la mesaj şi la scopul transmiterii acestuia. Aceste decizii nu sunt întotdeauna conştiente, însă, dacă ar fi, ar putea ajuta la evitarea exceselor dăunătoare.
Viaţa socială vs cea digitală
Astăzi, piaţa digitală vine cu oferte personalizate şi foarte tentante. De la simulatoare de viaţă (jocurile din seria Sims, SecondLife, diferitele aplicaţii de tip avatar), până la chat, forumuri şi comunităţi online, orice utilizator are libertatea de a-şi alege şi gestiona identitatea, aproape independent de realita¬tea de zi cu zi. în aceste condiţii, riscul de „fals în identitate" este foarte real, iar utilizatorii comunicării intermediate de computer nu ar trebui să îl ignore. Explicaţiile sunt lesne de descoperit. în primul rând, în mediul online, orice om are tendinţa de a-şi crea şi susţine o identitate atrăgătoare. în al doilea rând, partenerii de dialog online îşi pot ajusta, în orice moment, amploarea şi profunzimea dezvăluirii de sine pentru a se conforma ciber-imaginii pe care doresc să o proiecteze.
în al treilea rând, din pricina lipsei de indicii nonverbale, partenerii sunt predispuşi să extrapoleze informaţia pe care o au despre celălalt şi să-i confere o identitate idealizată. Acest lucru se întâmplă atunci când aşteptările unuia modelează şi interpretează cuvin¬tele celuilalt, în aşa fel încât să-i confirme ceea ce anticipase. Decodificarea feedbackului primit poate acţiona ca o profeţie care se împlineşte singură.
Punctul critic
Pentru generaţia tânără, comunicarea mediată tehnologic este status-quo-ul. Fără un sistem de comparaţie, tinerii riscă să nu înţeleagă total consecinţele nefaste ale acestui tip de comunicare. Pentru generaţiile care au relaţionat vreme îndelungată numai faţă în faţă, tehnologia comunicării este un tărâm al iniţiaţilor, la care nu au şi nici nu îşi doresc să aibă acces. Indiferent de categorie, un lucru e cert: nimeni nu îşi poate permite să comunice oricum. Neglijenţa afectează calitatea vieţii. De profunzimea comunicării depinde sănătatea relaţiilor, iar construirea şi menţinerea relaţiilor este fundamentală pentru realizarea simţământului de împlinire.
Societatea singuraticilor
într-un interviu acordat publicaţiei Atlantic Unbound, reputatul profesor al Universităţii Harvard, Robert Putnam, îşi exprima îngrijorarea cu privire la faptul că relaţiile sociale, deşi fundamentale pentru dezvoltarea armonioasă a omului, au suferit transformări serioase din pricina promovării individualismului ca stil de viaţă. Această mutare a valorilor face obiectul bestsellerului Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community (Jucând bowling de unul singur: Prăbuşirea şi revitalizarea comunităţii americane), în care Putman deplânge predilecţia americanilor pentru activităţile solitare (privitul la TV, jocurile video), care erodează spiritul comunitar, civic şi chiar fericirea personală.
Societatea, prin definiţie, presupune codependenţă. Separarea de ceilalţi conduce, treptat, la centrarea pe propria persoană, iar acest lucru dăunează în mod evident sistemului social, dar şi individului. Oamenilor preocupaţi numai de propria bunăstare le lipseşte nobleţea pe care o dau altruismul şi căutarea unui scop mai înalt decât satisfacerea instinctului de autoconservare.
De asemenea, autoizolarea strică echilibrul interior, fiindcă îngreunează formarea unei identităţi, care, în mod normal, ar trebui calibrată prin interacţiunile cu ceilalţi. Apoi, există o legătură foarte puternică între relaţiile sociale şi dezvoltarea intelectului. Charles Fernyhough este unul dintre psihologii care tratează pe larg acest subiect. El consideră că funcţiile înalte ale minţii sunt de natură dialogică6. în viziunea lui Fernyhough, gândurile sunt o versiune internalizată a relaţiilor exterioare ale individului, o confruntare interioară între realitatea proprie şi realităţile percepute diferit de partenerii de relaţie, care ajută individul în luarea deciziilor.
Conexiuni în echilibru
O viaţă normală şi împlinită presupune apartenenţa individului la un sistem de relaţii. Noi suntem determinaţi de comunicarea cu Dumnezeu şi cu oamenii. Ba mai mult, conform gândirii religioase şi în acord cu descoperirile ştiinţifice recente, suntem chiar pregătiţi genetic pentru dialogul cu Divinitatea. O comunicare profundă în legătura cu Dumnezeu şi în relaţiile cu oamenii
împrospătează spiritul şi sănătatea fizică. Biblia descrie plastic beneficiile, în cartea Proverbelor lui Solomon: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase." (Proverbele lui Solomon, cap 16, versetul 24).
Comunicarea superficială cu Dumnezeu şi cu oamenii ameninţă să ne acutizeze lipsa de identitate, demnitate şi sens. Religia a fost văzută, probabil, prea rar ca un răspuns real la această problemă a umanităţii. Religia înseamnă relaţie, iar creştinismul, ca religie a crucii, este definit de relaţii armonioase pe verticală cu Dumnezeu şi pe orizontală cu semenii. Nu întâmplător, cuvântul „religie" provine de la latinescul religare - „a conecta, a lega strâns"
Profilaxia tautismului
1. Fă-ţi o prioritate din a le acorda timp lui Dumnezeu şi oamenilor care sunt importanţi pentru tine.
2. Asumă-ţi costurile sincerităţii. Ipocrizia costă şi mai mult.
3. Ascultă înainte să tragi concluzii.
4. Dacă nu înţelegi, întreabă.
5. Verifică aparentele certitudini.
6. Dacă greşeşti, recunoaşte şi cere-ţi iertare.
7. Dacă nu te mulţumeşti cu puţin, oferă mult.
